DISTRIBUIȚI

Campania noastră a durat aproximativ o lună. O lună în care am parcurs sute de kilometri. O lună în care am ajuns în 20 de școli din raioanel Cahul, Vulcănești și Cantemir. O lună în care am ajuns la inima sutelor de copii și zecilor de profesori. O lună în care am descoperit că Moldova are copii minunați și povești de viață fascinante. O lună în care am încurajat copiii din satele Moldovei să redea creativ campania ”Vindem Artă NU Oameni”. Iar ei au făcut-o, s-au implicat cu multă dedicație și artistism. Am fost surprinși de munca lor, de maturitatea de care au dat dovadă și de formele inedite în care s-au expus. Și pentru a stimula dorința lor de a se implica, colegele noastre de la Centrul NEXUS Cahul le-au promis o surpriză, una grandioasă. Iar pe lângă surpiză, micii artiști au fost asigurați că vor fi răsplătiți pentru munca depusă.

Așa că, la final de campanie aproximativ 150 de copii au fost premiați. Copii de diferite vârste, din diferite localități care s-au implicat activ și au creat adevărate opere de artă.

Pe 22 octombrie, atunci când am pus punct campaniei din acest an, când am marcat la Cahul, Ziua europeană împotriva traficului de persoane, copiii și-au văzut creațiile expuse frumos la Palatul de Cultură din orașul Cahul. Tot în acea zi, au vizionat un film documentar despre cum este să mergi în Statele Unite ale Americii în calitate de student pentru muncă sezonieră, care sunt riscurile, dar și avantajele unei asemenea călătorii.

Iar seara, toată lumea a fost prezentă la concertul la care au cântat Guz, Kapushon și Stela Botez.

Cu scopul de a susține campania noastră, artiștii i-au îndemnat pe copii să aibă grijă unde se duc, cu cine se duc și în cine să aibă încredere. Iar copii au fost receptivi la îndemnul interpreților și au rămași încântați de prezența celor trei. Mai mult decât atât, i-au invitat pe aceștia să vină și la anul la Cahul.

”Vindem Artă, NU oameni” din acest an s-a terminat într-o zi frumoasă, plină de soare, cu multă voie bună și tot atât de multe emoții pozitive. O zi în care am spus toți în cor “Stop Traficului de ființe umane“. Și acum ne e clar copiii din sudul țării au învățat să vândă, dar și să cumpere… doar artă.

Mai multe poze din campania noastră, le găsești AICI.