DISTRIBUIȚI

În una din zilele calde de vară, în vizită la ei au fost șefa Catedrei discipline economice de la Colegiul Agroindustrial Ungheni, Inesa Cebotari, și voluntara Corpului Păcii, Samantha Watson.
În timpul întâlnirii de atunci s-a născut o idee bună – aceea de a face o serie de seminare de informare, dedicate tinerilor de la Colegiul Agroindustrial Ungheni, cu tema ”Migrația -oportunități de dezvoltare”. Iar în această toamnă ideea s-a transformat în realitate.

Câteva zile în urmă, echipa de la Ungheni a organizat la sediul Centrului NEXUS primul seminar, la care au participat 15 tineri veniți să facă studii în orașul Ungheni. Studenții s-au arătat dornici de a afla cât mai multe despre activitatea NEXUS, dar și despre aspectele migrației, atât cele pozitive, cât și cele negative.


 Așa cum unii dintre tineri și-au exprimat dorința de a pleca la muncă peste hotare, colegii noștri i-au îndemnat totuși mai întâi să termine studiile și să se informeze cu mare grijă înainte de a alege țara de destinație, de a afla cât mai multe detalii despre condițiile de lucru și să se asigure mai întâi că au un contract de muncă. Un alt aspect important pe care l-au atins colegii noștri a fost cunoașterea culturii și a limbii țării de destinație. Aceste cunoștințe favorizează perioada de adaptare într-un mediu nou și fac mai ușoară integrarea într-o societate străină.

 Pe lângă faptul că tinerilor li s-a făcut o prezentare largă despre scopul, misiunea NEXUS și felul în care activăm, aceștia au primit și întrebări din partea noastră. Am vrut să aflăm cu ce li se asociază termenul de ”migrație” și cum văd ei acest fenomen. Și trebuie să recunoaștem că nu ne-a fost mare mirarea să aflăm că pentru ei, migrația înseamnă: case părăsite, familii dezmembrate, copii rămași acasă, adică au enumerat doar aspectele negative ale acestui proces.  


Așa cum NEXUS sprijină migrația circulară și vine cu o idee și o viziune nouă asupra fenomenului migrației și, anume, că migrația înseamnă dezvoltare, capital financiar, uman și social acumulate peste hotare, care într-un final ar putea și ar trebui să fie investite în Moldova. Colegii noștri au pus accent pe aspectul pozitiv al migrației.

După câteva ore, în care tinerii au interacționat cu echipa de la Ungheni, aceștia și-au exprimat mulțumirea față de inițiativa noastră. Și ne-au asigurat că dacă o să decidă să plece în străinătate, atunci neapărat se vor informa cât mai atent. Mai mult chiar, ne-au spus că vor veni la NEXUS să se informeze pentru că suntem o echipă profesionistă și inspirăm încredere.

 Seminare de informare, dedicate tinerilor din Ungheni, vor avea loc și în lunile următoare. Fiți cu ochii pe noi.

 Doar cu NEXUS migrează pregătit, revino mulțumit!