Echipa

Suntem o echipă tânără, activă și informată. Scopul nostru este să oferim servicii de calitate, personalizate în domeniul migrației.

Avem o regulă de bază – indiferent de situație, clientul are mereu dreptate.

Suntem răbdători și încercăm să facem totul ca la carte. Nu e un lucru tare ușor, dar credem că ne reușește.

Ne plac provocările și obstacolele, pentru că numai așa putem să ne dezvoltăm.

Nicolaas de Zwager

fondator și director IASCI, coordonatorul NEXUS

”The big Nicolaas” cum obișnuiam noi să-i spunem, este cel care a fost ani de zile motorul și sufletul echipei NEXUS. Tot ce înseamnă NEXUS Moldova, este produsul muncii lui.
Nick a avut mai multe super-puteri, dar cel mai mult am apreciat la el capacitatea de a inspira și motiva echipa să muncească.
Nick a plecat de printre noi în luna iunie, 2017.

Ulrike Bruderle

coordonator NEXUS Moldova   

Ulrike coordonează toate activitățile NEXUS în calitate de șefa cea ”mare”. Ea cu ușurință înțelege și pătrunde în toate procesele, de la rapoartele financiare până la aranjamentul floral de pe masa din bucătărie. Deși conduce cu multă forță, este o fire sensibilă și romantică.
Ulrike are o super-putere – ea poate să fie mamă, nu doar acasă, dar și la muncă
vezi articole

Mihai Rusu

director executiv

Mihai a venit de curând în echipa noastră, dar are planuri mari și frumoase pentru viitorul NEXUS. Este bine organizat, responsabil și atunci când își propune un scop, îl îndeplinește neapărat. Știe să motiveze oamenii și muncește în rând cu toată echipa.
Mihai are o super putere – el știe foarte bine să convingă, mereu găsește argumentele necesare și soluții pe măsură.

Ruslan Sințov

coordonator cercetare, monitorizare și evaluare

Ruslan știe totul despre migranți, unde se află, cu ce se ocupă, câți bani au adunat și când vor să se întoarcă acasă. El este cel care ”stă cu ochii” pe moldovenii din străinătate și cel mai curios e că știe din memorie toate cifrele din studiile pe care le face.
Ruslan are o super putere – atunci când noi ne pregătim să zburăm, undeva prin nori, el vine și demonstrează că nu e încă momentul.
vezi articole

Cornelia Ciofu

manager centre NEXUS  

Cel mai bun organizator al echipei NEXUS. Cornelia poate merge până în pânzele albe ca să îndeplinească ceea ce-și propune, dar de cele mai multe ori, ea are planuri mărețe, bine gândite și calculate.  Respectă cu strictețe termenele limită și are grijă ca toate să fie aranjate și puse la locurile lor.
Cornelia are o super-putere – ea știe să-i pună la respect pe toți, dar în același timp poate să mângâie cu blândețe.
vezi articole

Slavian Guțu

manager comunicare strategică și parteneriate

Slavian știe să combine perfect cifrele cu literele. Este un expert al cuvintelor frumoase și al strategiilor de durată. Atunci când merge la negocieri, rar vine cu un ”nu” din partea partenerilor și asta e pentru că nu-i poți rezista șarmului și carismei pe care le emană. Este super atent la detalii și cu ușurință poate fi numit ”regele” pedantismului.
Slavian  are o super putere – atunci când totul ”arde” el știe să stingă spiritele.
vezi articole

Laura Grigore

manager marketing online

Laura știe să tulbure echipa, când toți își văd liniștiți de treabă, ea vine cu o ”nouă idee”. Este rebelă și  creativă. Cu greu se conformează regulilor și respinge dress-code-ul. Pentru că știe să prezică rezultatele campaniilor, a fost poreclită de colegi ”vrăjitoarea”.
Laura are o super putere – a captat toată puterea online-lui și a umanizat-o.
vezi articole

Elena Dodon

contabil

Elena e prima care vine la NEXUS și ultima care pleacă. Și asta pentru că cifrele îi dau multe bătăi de cap. Ea are grijă ca totul să fie numărat și potrivit legii. Contabila noastră are un simț al umorului fin și o minte ascuțită, care-i merge foc. Elena adoră să danseze și să călătorească.
Elena are o super-putere –  poate să ia rând pe rând toate problemele și să le rezolve.
vezi articole

Natalia Babără

specialist migrație și dezvoltare

Natalia e plină de energie și mereu e cu zâmbetul pe buze. Este atentă la detalii și știe cum să împacheteze frumos și cu bun gust vorbele și faptele. Deși vorbește puțin, are grijă ca toată lumea din jurul ei să fie împăcată și mulțumită.
Natalia are o super putere – știe să negocieze și să obțină ceea ce-și propune.
vezi articole

Tamara Caranic

specialist migrație și dezvoltare

Tamara știe să tacă mult, să analizeze profund și să-și păstreze calmul. Dar pe de altă parte, ea vorbește cel mai tare atunci când sunt încălcate principiile morale și este o luptătoare dură împotriva nedreptăților.
Tamara are o super-putere – este pedantă și are grijă ca partenerii și clienții NEXUS să fie satisfăcuți în aceeași măsură.

Stela Bunescu

directorul Centrului NEXUS Cahul

Stela e fină și micuță la exterior, dar puternică și mare în interior. Totul de ce se apucă, face cu multă pasiune, devotament și responsabilitate. Pentru ea nu există provocări prea mare. Stela mai întâi se sperie de ele, apoi le face față cu brio.
Stela are o super-putere – poate face în același timp mai multe lucruri în paralel.

Alexandru Băieșu

specialist migrație și dezvoltare

Alexandru este rapid-ul echipei. Când totul ”arde”, el este cel care salvează situația, știe cum să aranjeze lucrurile ca să iasă bine, frumos și la timp.
Alexandru are o super-putere – știe să cocheteze, interpreteze, dar și să ocolească legea, pentru că da, el este avocat.
vezi articole

Alexandru Manoli

specialist migrație și dezvoltare

Atunci când ceva nu știi, vii la Sandu și te informezi. Sandu este expertul și le cunoaște pe toate. Iar dacă nu le cunoaște, atunci găsește sursa corectă și oficială de unde să se documenteze.
Sandu are o super-putere – timp de o oră poate îndeplini 100 de câmpuri pentru formularul de obținere a vizei pentru Marea Britanie.
vezi articole

Radu Tucan

directorul Centrului NEXUS Chișinău

Radu nu e ”șeful”, el este liderul echipei din Chișinău. Știe să asculte, să analizeze și să cântărească bine înainte de a lua o decizie. Nu-i plac riscurile, iar ca să-și asume unul, are nevoie de multe argumente, care ar demonstra că merită implicarea.
Radu are o super putere – cu umorul său poate salva orice situație de criză.
vezi articole

Mihai Cebotari

specialist migrație și dezvoltare, supervizor

Mihai este cercetătorul. Tot ce înseamnă studii și cercetări, asta e legat de el. Tot el este scepticul NEXUS. Înainte de a aproba sau de a lua o decizie, Mihai trebuie să analizeze și să înlăture toate pericolele existente și inexistente.
Mihai are o super-putere – poate să-și canalizeze toată atenția și răbdarea ca să desfacă firul în patru.
vezi articole

Irina Coropceanu

specialist migrație și dezvoltare

Irina are timp și răbdare. Ea nu se grăbește, pentru că în capul ei lucrurile stau bine aranjate și ea știe că tot ceea ce-și propune o să facă, fără să alerge. ”Cârlionțata” noastră mereu e pozitivă, chiar dacă afară tună și fulgeră, ea zâmbește.
Irina are o super-putere – ea oferă clienților nu doar consultanță și asistență, dar și suport emoțional.

Sergiu Andronachi

directorul Centrului NEXUS Cimișlia

Sergiu este ”generalul” echipei, deși a plecat din armată cu mai mulți ani în urmă, armata  n-a plecat din el. Continuă să muncească după aceleași reguli militărești: punctualitate, respect, rapiditate și subordonare. Sergiu niciodată nu stă pe loc, îi plac provocările și nu se lasă doborât de ele.
Sergiu are o super-putere – niciodată nu încalcă promisiunile făcute.

Alina Postolachi

specialist migrație și dezvoltare

Alina vorbește cel mai puțin, dar atunci când spune ceva, o zice cu mult tact și exact când trebuie. Ea știe să amortizeze orice conflict și depune tot sufletul în activitatea pe care o face. Îi place să călătorească și să citească mult.
Alina are o super-putere –  are multă răbdare cu cei mai dificili clienți
vezi articole

Cristina Dolghii

specialist migrație și dezvoltare

Cristina este energizantul nostru. Ea e activă, plină de idei și emană multă energie pozitivă. Poate să lucreze 16 ore fără întrerupere și dimineață să revină la lucru plină de forțe și inspirație. Este responsabilă și face totul la timp și cu mare grijă.
Cristina are o super-putere – ea mereu are o idee pentru o nouă activitate.
vezi articole

Alina Reșetnicov

directorul Centrului NEXUS Edineț

Alina este ”mercurul” de la NEXUS. Ea dacă își propune să facă ceva, nimic n-o poate opri. Este hiper-activă, uneori chiar ni se pare că are o baterie de rezervă de la care se alimentează. Adoră provocările și viteza. Ea reușește să le facă pe toate din mers.
Alina are o super-putere – ea poate fi în mai multe locuri odată.
vezi articole

Dana Țugulea

specialist migrație și dezvoltare 

Dana este sufletul nostru, ea știe să asculte, să analizeze și să dea sfaturi (dacă ai nevoie de ele). Dana știe să-și păstreze calmul în situații de stres, îi place să călătorească și să descopere lumea, dar și lumea din ea.
Dana are o super-putere – ea are mereu o soluție înțeleaptă, iar dacă n-o are, o găsește.
vezi articole

Olga Cvasniuc

specialist migrație și dezvoltare

Olga are simțul umorului și știe să-l folosească în așa fel încât toată lumea să fie mulțumită și bine-dispusă. Olga poate face în paralel mai multe lucruri, dar dacă se apucă de ceva, atunci se dizolvă în activitatea pe care o are.
Olga are o super-putere – este dinamică, iar dacă e nevoie, îi ”deșteaptă” și pe cei mai adormiți.
vezi articole

Andrian Cheptonar

directorul Centrului NEXUS Ungheni

Andrian este cel mai vorbăreț membru al echipei. Andrian știe să povestească multe, dar niciodată nu spune ceea ce nu trebuie. Nu-i place să se implice în activități mici sau neînsemnate, el alege să facă puține, bune și de rezonanță.
Andrian are o super putere – capul lui este înzestrat cu o minte ascuțită care se pricepe la strategii și scheme complicate.
vezi articole

Ghenadie Gaidibadi

directorul Centrului NEXUS Rezina

Ghenadie are mereu un plan de rezervă, dacă nu merge ceea ce și-a planificat, el scoate un as din mânecă. Ghenadie nu-și iese din fire ușor. El este calm, echilibrat și are un simț al umorului pipărat. Ghenadie nu-și face probleme, în schimb poate să le rezolve.
Ghenadie are o super-putere –  este ”pur și simplu”, din acest motiv oamenii sunt atrași de el
vezi articole

Natalia Harștea

specialist migrație și dezvoltare

Natalia e ”curioasa” noastră. Ea vrea să știe, să facă și să le reușească pe toate. Dacă nu înțelege ceva, întreabă, până găsește răspunsul de care are nevoie. Se apucă de mai multe activități în paralel și dacă e nevoie, mobilizează întreaga echipă ca să-i iasă ceea ce și-a propus.
Natalia are o super-putere – ea are atât de mult zel, încât poate să-l împartă cu toată echipa și încă să-i mai rămână pentru o lună de muncă.
vezi articole