DISTRIBUIȚI

Situat în nordul Moldovei, la 176 km de capitală, orașul Drochia este unul dintre cele 37 de centre raioanale din țară, cu o populație de aproximativ 13 mii de locuitori.

Cei care își propun să viziteze orașul pentru prima dată, vor descoperi o așezare urbană frumoasă, cu oameni primitori, locuri pitorești și monumente istorice valoroase.

Legenda spune că denumirea orașului provine de la pasărea dropie care, cu mulți ani în urmă era des întâlnită prin locurile în care s-a înălțat localitatea.

Din filele istoriei vom afla că primele case din orășel au fost construite  la sfârșitul secolului al XIX-lea, la scurt timp după contruscția căii ferate Slobotca – Bălți – Ungheni, iar localnicii au fost veniți de prin satele învecinate. Datorită căii ferate și amplasării geografice favorabile, economia și industria orașului s-au dezvoltat în timp record, fiind stabilite legături strânse cu alte localități. De atunci și până în prezent, Drochia se enumeră printre orășelele dezvoltate din țară, care oferă posibilități de creștere atât localnicilor, cât și celor care vor să investească timp și bani în diferite afaceri.

La Drochia funcționează și una dintre cele mai mari fabrici de zahăr din țară. Deoarece zona de nord este cunoscută pentru recolta bogată de zahăr, orașului i s-a dat titlul de „Capitala Dulce a Moldovei”, iar în acest an s-a desfășurat prima ediție a festivalului național ”Regina Dulce”, în cadrul căruia vizitatorii au avut posibilitatea să guste din cele mai gustoase produse de patiserie specifice zonei de nord. În localitate există și alte două fabrici: de mobilă și de lactate.

Cei care își propun să viziteze această localitate din nordul țării, vor avea posibilitatea să admire monumente istorice, culturale și arhitecturale. Unul dintre acestea este Catedrala „Adormirea Măicii Domnului” care se află la intrarea în oraș. Edificiul a fost construit între anii 1988-1989 și este cunoscut datorită picturilor din interior și arhitecturii deosebite.

La Drochia se află și un muzeu de istorie. Monumentele lui Ștefan cel Mare și Sfânt, Mihai Eminescu, jertfelor din perioada stalinistă, ostașilor căzuți în cel de-al doilea război mondial și polițiștilor căzuți în războiul de pe Nistru.

Deși este situat la o distanță relativ mare de Chișinău, orașul Drochia își merită statutul de obiectiv turistic. Fotografiile „spun” prea puține lucruri. O călătorie la Drochia însă ar fi un bun prilej pentru a admira frumusețile Moldovei.

Fiți cu ochii pe noi, pentru că vă ajutăm să descoperiți Moldova și localitățile din ea.

Text și foto: Natașa Bujor