DISTRIBUIȚI

Partea I: formalitățile vamale și achitarea drepturilor de import

 

Ce trebuie să știți este că în Republica Moldova puteți introduce fără a plăti taxele vamale bunuri în valoare de 300 de euro (inclusiv cheltuielile de transport și serviciile de transmitere, de ex. poșta). Firește că lucrurile obținute timp de ani buni costă mai mult. Care sunt formalitățile ce trebuie îndeplinite la vamă? Iată ce am aflat de la reprezentanții Serviciului Vamal:

Persoanele fizice au dreptul să introducă fără achitarea taxelor de import obiecte de uz personal și mărfurile menționate în anexa din Legea nr. 1569-XV din 20.12.2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice. Vezi aici lista.

Când ajungeți la vamă este OBLIGATORIU să declarați toate bunurile pe care le aveți cu excepția celor menționate anterior. Organul vamal va verifica dacă declarația îndeplinită corespunde realității și va stabili cât trebuie să achitați drepturile de import. Ne este dificil să vă spunem cum ați putea calcula estimativ suma pe care va trebui s-o plătiți, întrucât sunt mai multe metode de stabilire a tarifelor vamale. Pentru aceasta vă recomandăm să luați cunoștință de Legea nr. 1380 din 20.11.1997 cu privire la tariful vamal.

IMPORTANT! În calitate de persoane fizice puteți importa bunuri doar în cazul în care acestea NU sunt prevăzute pentru activitate comercială sau de producție. Drepturile de import se calculează pornind de la valoarea bunurilor în vamă.

Cu alte cuvinte, nu puteți declara că aveți o mașină de spălat la mâna a doua în momentul în care ea este nou-nouță. Suspiciuni pot trezi chiar și eventual patru perechi de pantaloni dacă sunt de aceeași marcă, aceeași culoare și aceeași mărime. E clar că acestea nu sunt destinate pentru uz personal sau pentru membrii familiei.

ATENȚIE! Există o procedură prin intermediul căreia puteți beneficia de scutirea taxelor de import. Este vorba despre procedura de repatriere și obținerea de la ÎS CRIS Registru a adeverinței cu mențiunea respectivă. Citiți în postarea ce urmează descrierea detaliată a pașilor pe care urmează să-i întreprindeți.