DISTRIBUIȚI

Fă clic pe site-ul acesta si urmăreşte situaţia în regim de timp real. Deocamdatată nu toate punctele vamale au camere web instalate, cu toate acestea poţi afla câte vehicole stau la rând pentru a trece frontiera.

În acelaşi timp trebuie să ştii că a fost majorată valoarea neimpozabilă a bagajelor importate de persoanele fizice până la 300 de euro. Astfel, ai dreptul de a introduce în ţară, fără achitarea taxei vamale și altor impozite, bunuri a căror valoare în vamă nu depășește suma de 300 euro (anterior valoarea a fost limitată până la 200 de euro).

Scutirea de impozite este valabilă dacă bunurile din bagajele personale ale călătorilor nu sunt destinate activităţii comerciale sau de producţie.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru trimiterile poştale internaţionale. Deci dacă cineva îţi expediază un colet cu bunuri a căror preţ nu depăşeşte suma 300 de euro, nu trebuie să plătească taxele vamale, bineînţeles cu condiţia că acestea nu sunt destinate activităţii comerciale sau de producţie.

Serviciul vamal specifică că la stabilirea destinaţiei mărfurilor se iau în considerare categoria și cantitatea mărfii, precum și circumstanţele legate de călătorie (scopul călătoriei, durata ei, ţara în care s-a aflat şi ţara în care pleacă persoana). Obligaţia de a confirma faptul că marfa nu este destinată activităţii comerciale sau de producţie se pune în seama persoanei fizice care deplasează marfa.