DISTRIBUIȚI
Pe Ana (Anita) am cunoscut-o la Universitate. Ea era profesoară de spaniolă (îndrăgostită iremediabil de această limbă), dar și directoarea Centrului Asociat al Institutului Cervantes. Iar eu abia ”pipăiam” profesia de jurnalism. Bruneta cochetă cu ochi mari și o bunătate copilărească m-a cucerit rapid. Tot ea a fost prima mea intervievată. Deși nu prea știam cum să încep discuția, Ana s-a pregătit atât de minuțios și atât de calmă era, încât am uitat că nu sunt profesionist.

Câțiva ani mai târziu, în 2011, Ana a plecat din Moldova. A ales Canada ca țară de destinație.
Așa că distanța s-a așezat între noi și am pierdut legătura, până acum câteva săptămâni. Am regăsit-o pe rețelele de socializare. Și am descoperit în poze aceeași Ana cu ochi mari și chip spaniol. Într-o scurtă discuție am aflat că din Canada a ajuns în Franța. Ana acum scrie cărți și-i învață pe francezi să vorbească spaniola.
Mai departe, o las pe ea să povestească istoria ei de migrant.

Ce te-a împins să pleci din Moldova?

Nu a fost o decizie ușoară. Pe de o parte a balanței era mama, tata, sora, câțiva prieteni fideli și nu în ultimul rând, ULIM-ul. Pe cealaltă parte era dragostea: ea a fost cea care m-a făcut să traversez Atlanticul.

 

Inițial ai fost în Canada, apoi ai plecat în Franța: de ce nu te-ai astâmpărat în prima țară?

După ce a trecut  ”euforia turistică” am realizat că nimeni nu mă așteaptă cu brațele deschise: trebuia s-o iau de la zero. La început vindeam produse dermato-cosmetice și ștergeam praful de pe ele într-o farmacie. Apoi am ajuns în biroul dnei Ala Mîndîcanu, președinta Comunității moldovenilor din Québec. În ea am regăsit-o parcă pe mama, iar colaborarea noastră mi-a redat încrederea pe care o pierdusem. Ulterior, am avut norocul să lucrez pentru câteva școli de limbi străine din Montréal, dar și la un centru  pentru imigranți, în care am predat franceza. Mai târziu am decis să urmez cursul intensiv “Lancement d’une entreprise“, unde am făcut primii pași în lumea afacerilor.

În ”Hexagon” soarta m-a aruncat din mai multe motive. Una dintre ele este că soțul meu este francez și părinții lui sunt aici. Al doilea, e mama mea – acum e mult mai aproape.

Apoi, când imigrezi o dată, a doua oară e mai ușor să-ți faci bagajele și să pleci în alt colț al lumii: rădăcinile sunt deja rupte…

Ai făcut o cale lungă – Moldova-Canada-Franța – ce a fost greu, ce a fost ușor? 

A fost greu pentru că m-am simțit uneori dezrădăcinată. Două imigrări în șase ani e mult. Pierzi prietenii pe drum și nu pentru că ei ar fi uitat de tine, ci pentru că circumstanțele sunt altele. Am început de la zero și uneori am senzația că sunt ca pasărea Phoenix ce renaște din propia ei cenușă.

Mi-a fost ușor pentru că limbile străine, firea sociabilă și zâmbetul sincer mi-au deschis multe uși.

Poveștește-ne despre ceea ce faci în Franța.

Datorită cursului ”Lancement d’une entreprise” și profesoarei mele, Carole Deguire, am înteles un mare adevar: ”Dacă nu ai un plan al tău, alții te vor include în planurile lor” (Anthony Robbins). Așa s-a născut proiectul meu și al soțului meu.

În Franța scriu manuale, predau online, creez cursuri video cu lecții de franceză și spaniolă.

Tu faci lecții online de limba spaniolă. Clienții tăi de unde sunt?

În Internet, după cum bine știi, hotarele fizice nu există, așa că studenții mei vin din toate colțurile lumii (Canada, America Latină, SUA, Moldova etc ).

Cum e să vii din Moldova, să locuiești în Franța și să predai limba spaniolă?

E o experiență frumoasă. Mă simt binecuvântată…

Ce fel de manuale scrii, cât de greu sau ușor este să faci acest lucru?

Primul manual pe care l-am scris (și îl ofer gratis pe site-ul meu www.penserparler.com ) se numește ”Le guide de l’espagnol pour les entrepreneurs créatifs” (Ghidul limbii spaniole pentru antreprenorii creativi). Traducerile în română și rusă sunt aproape gata și vor fi disponibile gratis pe pagina mea web, peste câteva săptămâni. A doua carte, ”Faisla paix avec le subjonctif`” (Împacă-te cu subjonctivul), e pe ultima sută de metri. Subjonctivul e unul dintre cele mai complexe teme ale gramaticii spaniole. În cartea mea vreau să-l prezint sub o nouă lumină: clară, ludică și creativă.  Următorul manual va fi unul pentru studierea limbii franceze,  destinat viitorilor și noilor imigranți din Québec.

”E greu sau e ușor să fac acest lucru?” În cazul meu, este ușor, pentru că soțul mă susține și mă ajută, fără el probabil nu aș fi terminat de scris cărțile. Talentul de unul singur nu e suficient. E nevoie de multă disciplină, organizare și persistență. Publicarea primei cărți nu ar fi fost posibilă  și fără colaborarea profesorilor și prietenilor mei, cărora le mulțumesc din suflet pentru ajutorul necondiționat.

Dacă ar fi să scrii o carte despre tine, ce erou ai alege să fii și despre ce ar fi acea carte?

Ar fi o carte despre un copil: un copil curios care privește în jur cu ochii mari și mirați, un copil care vede frumusețea în orice frunză și floare, un copil care iubește lumea și vrea s-o facă mai buna.

Poveștile de succes ale migranților au în spate și lucruri mai puțin frumoase, care uneori se omit, sau nici nu se vorbesc, tu poți să ne spui despre cealaltă parte a monedei, despre insuccesul până la succes?

Metafora iceberg-ului ilustrează bine insuccesul pâna la succes. Lumea vede doar partea luminoasă, nu și timpul investit, sacrificiile, munca, lacrimile, eșecurile și dezamagirile. Apoi fiecare are propria sa formulă a succesului. A mea coincide cu cea a psihologului și autorului  argentinian Bernardo Stamateas: Frustrare + Efort = Succes.

 

Ce-ți lipsește din Moldova (dacă-ți lipsește)?

Îmi lipsește familia, prietenii, ospitalitatea, bunătatea moldovenilor, ULIM-ul, Chișinăul și… ciocolatele de la Bucuria J

Și, tradițional, dă câteva sfaturi moldovenilor care vor să plece în străinătate. Să zicem, 3 sfaturi de supraviețuire într-o altă societate, cultură, etc

– E necesar să investim suficient timp în studierea limbilor străine. În cazul Quebecului: franceza și engleza. O pregătire bună e baza succesului și integrării într-o nouă țară.

– Eu aș compara emigrarea cu dragostea: prima etapă e idealizarea, apoi vine dezamăgirea (șocul cultural, doliul de țară, ș.a.m.d) în sfârșit – sau te adaptezi sau pleci.

Cred că e important să conștientizăm că dezamăgirea e o etapă absolut normală și cum spune înțelepciunea populară: Cu răbdarea treci și marea… sau oceanul Atlantic, în cazul meu.(râde)

–  Care e visul tău? Unde te vezi peste 5, 10, 15 ani? Țintește un scop și lucrează zilnic ca să ajungi la el. Nu te compara cu alții, compară-te cu tine insuți. Fii azi mai bun decât ieri și mâine vei fi mai bun decât astăzi. Iar eu te asigur că succesul nu va întârzia să apară.

Autor: Laura Grigore