DISTRIBUIȚI
Vara a început în ritm alert pentru NEXUS, dar noi ne bucurăm că reușim să facem multe lucruri într-un timp foarte scurt. Unul dintre scopurile pe care ni le-am propus pentru această vară este să creăm cât mai multe conexiuni cu moldovenii din diasporă.

Și așa cum Ala Mândâcanu, președinta Asociației ”Comunitatea Moldovenilor din Quebec” a venit în Moldova pentru câteva săptămâni, am reușit să o convingem să semnăm un acord de parteneriat. În așa fel, moldovenii din Canada vor fi mereu la curent cu lucrurile frumoase care se întâmplă acasă, iar cei de aici vor ști cât de activi sunt cei care s-au stabilit cu traiul în Canada.

Facem conexiuni frumoase și de durată, în așa fel ne îndeplinim misiunea – te informăm corect și din surse oficiale atunci când planifici să migrezi, dar ne asigurăm că păstrezi legătura cu baștina și atunci când ești departe. Poate într-o zi te convingem să revii acasă mulțumit.

Doamna Mândâcanu, cât de importantă este conexiunea diasporei cu societatea civilă din Moldova, ce are de câștigat ”Comunitatea Moldovenilor din Quebec” în urma acestui acord?

Eu sunt convinsă că acest acord încheiat astăzi va fi în beneficiul concetățenilor noștri stabiliți în Canada, pentru că activitățile pe care le desfășurați voi, au un caracter inovator, mobilizator, încurajator. Și faptul că programele pe care le desfășurați voi o să fie pe pagina noastră de web și o să fie aduse la cunoștința membrilor comunității noastre, acest lucru le va aduce poate o nouă speranță, poate un nou început, poate o nouă afacere. Și invers, dumneavoastră o să cunoașteți mai multe despre activitățile care le avem noi acolo. Veți afla ce talente avem și atunci, energiile acestor două organisme vor contribui la dezvoltarea comunității, aici în Republica Moldova, dar și peste hotarele ei.

La noi motto-ul este ”migrează pregătit, revino mulțumit”, care sunt șansele noastre de-ai convinge pe moldovenii stabiliți în Canada, să revină în Moldova?

Depinde de Republica Moldova, dacă ea își va depăși această situație de criză permanentă și de tranziție permanentă și va păși sigur spre calea dezvoltării economice, sociale, politice, de protecție a drepturilor omului și de deschidere față de toată lumea, atunci eu sunt convinsă că mulți migranți ar reveni. În cazul în care tu ai condiții egale aici și în afară, tu alegi unde e casa. Este o chestie firească, dar condițiile trebuie să fie egale. Atâta timp cât este inegalitate în situația economică, socială, economică și din afară, respectiv, exodul de creiere va fi o realitate tristă pentru noi. Dar nu este ireversibil și asta este un lucru bun. De aceea, datoria voastră este să-i ajutați pe oamenii care vor să migreze, să nu uite de statul lor și să contribuie în măsura posibilităților la depășirea problemelor prin care trece Republica Moldova. Pentru că sângele apă nu se face. Noi vrem cu toții ca aici să fie bine și în cazul în care țara noastră are nevoie de noi, noi revenim de fiecare dată.

Spuneți-mi, dacă ați da un sfat celor care se pregătesc să vină în Canada, ce le-ați spune?

În primul rând le-aș spune să învețe limba franceză foarte bine, dacă vin în partea francofonă a Canadei.  Și să învețe limba engleză dacă se duc în partea anglofonă. În același timp, menționez că buna cunoaștere a ambelor limbi este un atu întotdeauna și este un adaos la salariu, permanent. Cei care știu ambele limbi au trecere atât în partea anglofonă, cât și în acea francofonă. Așa că e mai bine să cunoască două limbi decât una. După care, bineînțeles trebuie să aibă studii, experiență de muncă și să fie determinați. Să știe ce vor. Pentru că de foarte multe ori oamenii cred că în Canada aleargă niște câini cu colacii în coadă, ceea ce nu este adevărat. Trebuie să muncești din greu, trebuie să demonstrezi calitate și cel mai important este să știi ce vrei tu să faci în viață. Să faci ceea ce-ți place, pentru că, în fond, atunci omul este fericit – când și-a găsit vocația. Dacă ți-ai găsit vocația, ai o meserie la care ții și care-ți place, vii în Canada, mai faci un an sau doi de studii în domeniu și atunci, toate drumurile ți se deschid. Dacă nu știi ce vrei să faci și ești gata să faci orice numai ca să faci un ban, drumul oricum până la urmă se termină cu bine, dar e mai greu și mai stresant. De aceea, cu cât mai repede-ți găsești vocația și știi chemarea inimii, cu atât mai ușor o să te aranjezi oriunde, nu numai acolo, dar și aici.

Fii cu ochii pe noi, promitem să venim cu multe istorii frumoase.

Doar cu NEXUS migrează pregătit, revino mulțumit!